marți, 15 decembrie 2009

Unde este optimismul?


Dacă ne luăm după statisticile din ultima vreme s-ar zice că ne-a cam murit optimismul:suntem printre locurile fruntaşe din topul celor mai triste popoare! Acest lucru se poate observa însă şi cu ochiul liber cănd mergem pe stradă... Rareori mai putem observa printre persoanele ce trec pe stradă un chip luminos,zâmbitor şi care radiază de un optimism molipsitor. Majoritatea celor care trec pe lângă noi afişează un aer grav,au feţe absente,posomorâte şi par veşnic grăbiţi. Este foarte adevarat că o zicală din popor zice că doar proştii sunt fericiţi tot timpul dar când afişezi mereu o faţă „supărată” nu te poţi pretinde un om deştept. Omul deştept e întotdeauna dotat cu simţul umorului care poate merge când e cazul până la ironizarea de sine şi poartă mereu cu el cateva bancuri noi şi bune cu care are grijă să-şi binedispună prietenii.Sigur că trăind în nişte vremuri ca acestea în care duhul libertăţii de după ’89, a fost inhalat de toţi românii dar înţeles de prea puţini,ne mai apucă uneori disperarea sau chiar depresia ca români, atunci când vedem si auzim ce se intâmplă prin ţara asta. Totuşi fiecare român se bucură pe zi de ceva anume ,excepţie făcând marile drame din viaţa omului. Dar ce ne facem cu românul care se bucură că ” a murit capra vecinului”?? Asta-i o categorie numeroasă de români de-al căror optimism e bine să te fereşti… În rest lucrurile de care încă ne mai putem bucura sunt foarte multe şi la îndemâna tuturor. Nu putem să gonim optimismul din sufletele noastre atata vreme cât încă mai există soarele,stelele şi luna de pe cer,oameni sănatoşi fizic şi psihic,lacul cristalin,muntele,marea,pădurea,câmpul,delta,sate sălbatice,animale,flori,cărţi,texte scrise bine,muzica,filmele bune, sportul mancărurile bune,vinurile valoroase,oameni de afaceri cinstiţi şi prosperi,tradiţiile populare,rugăciunile şi un drum care duce la o Biserică! Se spune că boala trece mai repede dacă persoana afectată de ea e o fire optimistă. Fericirea se culege din lucrurile simple!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu